ProSport a obținut reacții din taberele CSM București și SCM Rm. Vâlcea după tragerea la sorți a grupelor Ligii Campionilor la handbal feminin. Antrenorii Adrian Vasile și Florentin Pera se așteaptă la un sezon greu, dar sunt încrezători că își pot atinge obiectivele.
SCM Rm. Vâlcea a pornit din prima urnă valorică la tragerea la sorți, în timp ce echipa CSM București a fost în urna a treia.
Grupa A:
Grupa B:
„Cred că ambele grupe sunt echilibrate, acesta este primul lucru pe care îl observ. Mai mult decât atât, nu am cum să nu văd că ne vom întâlni cu aproape toate echipele cu care ne-am întâlnit și în ultimul sezon (n.r. Rostov, Metz, Esbjerg, Vipers și FTC Rail Cargo; cu toate aceste echipe, CSM București a fost în Main Round). Cred că ne leagă și amintiri plăcute, pentru că am reușit să le învingem aproape pe toate (n.r. mai puțin pe Rostov Don). Dar echilibrul este cel care planează peste această tragere la sorți”, ne-a declarat Adrian Vasile, antrenorul echipei CSM București.
„Suntem într-o grupă dificilă, nu am scăpat de Gyor, Buducnost și Brest Bretagne, adversare pe care le-am întâlnit și în ultimul sezon. Sigur, Gyor este marea favorită a grupei, dar nici celelalte echipe nu sunt de neglijat. Sunt și adversare cu care ne putem lupta pentru a ieși din grupă și pentru a merge mai departe”, ne-a declarat Florentin Pera.
Antrenorul echipei SCM Rm. Vâlcea susține că performanța atinsă în ediția 2019-2020, când s-a calificat în sferturile de finală, obligă: „Credem în șansa noastră, chiar dacă avem o grupă grea și un program infernal. Față de alte echipe, reprezentantele României suntem în dezavantaj pentru că avem o competiție mai accerbă și pe plan intren. Între două meciuri tari în Liga Campionilor, vom avea aproape mereu un astfel de joc și în România, pentru că multe echipe s-au întărit. Ne propunem însă să adunăm cât mai multe puncte în Europa și vom face tot ce ține de noi pentru a emite pretenții chiar și cu principalele favorite din grupă, să ne ridicăm la nivelul așteptărilor propriilor suporteri”.
„Tigroaicele” vor avea un start infernal, cu Metz (acasă), Esbjerg (deplasare) și Rostov Don (acasă).
„O să fie precum un atlet la suta de metri, primele trei meciuri sunt foarte importante. Este un start important, pentru care trebuie să fim foarte bine pregătiți. În eventualitatea în care jucăm foarte bine și câștigăm acele meciuri, vor fi foarte importante pentru tot sezonul”, Adrian Vasile
Rm. Vâlcea își va începe parcursul cu Brest Bretagne în deplasare, va continua cu Odense acasă, iar apoi din nou în deplasare cu CSKA Moscova.
Primele jocuri se desfășoară în 12-13 septembrie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER